Sunetele si simbolurile lor, sau cum continuam activitatile legate de scris si citit!

1

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Psihopedagogie timpurie, Scris si citit Montessori | Posted on 27-10-2013

Tags: , , , ,

suneteleSalutare tuturor!

Aventura mea in lumea literelor, a sunetelor si a creioanelor continua! :))
Cred ca m-am indragostit de activitatile astea. Cat e ziulica de lunga si nu sunt la gradi, iau cartile si caut literele, citesc cuvinte asa cum pot, pe jumatate sau pe sfert.

De fapt, de pe la trei ani, mami a inceput sa-mi prezinte sunetele, sub forma de jocuri. Read the rest of this entry »

Mie imi place sa citesc. Cum fac asta? Ei bine…

0

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Uncategorized | Posted on 04-11-2012

Tags:

De ceva timp, de pe la un an si jumatate, de cand era cald rau si stateam in piciorusele “goi”, am inceput sa-i arat mamei cat de mult imi plac cartile si povestile din carti. Imi place “sa-mi citesc” singura din carticele si nu conteaza daca sunt carti cu povesti frumos ilustrate sau vreo revista de-a mamei.
Eu sunt pregatita sa invat sa citesc. Probabil zambiti, dar eu stiu asta perfect. Nici mami nu stia si nu intelegea semnele pe care eu i le aratam, insa a citit despre perioada senzitiva a limbajului si a citirii la copii si acum a inteles. Asa ca citim.
Stiu, deja sunteti curiosi. Care sunt acele semne prin care un copilas de nici trei ani arata parintilor ca vrea sa invete sa citeasca. Ei bine, iata-le pe ale mele, etalate pe varste:
La 12 luni:

- jucariile mele preferate erau carticelele de mici dimensiuni, cu poze clare, simple, frumos colorate, eventual cu texturi diferite, iar eu ma bucuram cand puteam sa le tin singura in mana.
- invatam sa tin cartea corect in mana si sa dau paginile, nu una cate una, ci mai multe deodata;
- recunosteam si numeam imaginile din carte;
- eram curioasa sa descopar orice tip de carte;
- observasem deja scrisul de langa imagini si ma uitam cu mare interes la degetul mamei vreo 2 minute cum se plimba de-a lungul sirului.
- imi luam singura carticelele preferate de la locul unde se aflau (dar nu le puneam si la loc; de fapt era un intreg proces daramatul cartilor de peste tot).

La 24 luni:
- imi iau cartea de pe raft si o rasfoiesc singura (dupa ce am daramat aproape tot sirul de carti ca sa o gasesc);
- intreb mereu ce reprezinta pozele si ce se intampla acolo;
- imi “citesc” pe limba mea, in gura mare, urmarind cu degetul cuvintele tiparite.
- o pun pe mama sa-mi citeasca din carte, dar nu am rabdare mai mult de 5-10 minute.
- retin numele personajelor, detalii ciudate, precum un desen sau faptul ca la acea carte ultima pagina este indoita/rupta.
La 36 luni:

- retin povestile aproape cuvant cu cuvant si le “recitesc” mereu.
- de cele mai multe ori vreau eu sa citesc si nu-i mai las pe ceilalti;
- intreb ce reprezinta literele pe care le vad scrise pe dulapiorul meu (SOFIA) si le combin in mintea mea cu imagini cunoscute (o balerina, o gogoasa etc.)
- urmaresc cu carioca conturul ciferelor si literelor din carticele (asa cum pot eu, mai stramb, mai labartat).
- imi iau singura cartile de pe raft, fara sa daram nimic altceva si le mai si asez, din cand in cand, la loc.
- cunosc ordinea in care se afla cartile, care sunt povesti/enciclopedii/in engleza etc.
Da, semnul cel mai des pe care l-am aratat este “cititul” in gura mare, cat ma tin rarunchii, in orice colt al casei m-as afla: in bucatarie din cartea de bucate, pe olita, in patul meu, pe covor, pe canapea etc.
In toamna celor doi anisori ai mei (2011), imi placea la nebunie sa povestesc ceea ce vad in paginile cartilor, atunci cand eram intrebata, dar mai ales sa citesc si eu ca mami, pe limba mea, cat timp stateam pe olita.
Si iata-ma acum 3 luni, cand afara era inca foarte cald. Deja stiu sa tin corect cartea in mana, sa dau pagina cu pagina, am un vocabular bogat, dar mai ales, corect.

Data viitoare va povestesc cum ma incurajeaza mami in ale cititului, ce exercitii imi place sa lucrez, cu ce materiale, pentru a invata sa citesc singurica, singurica.

Pupici, pupici!
Sofia.