Recomandare atelier – “Cum ne ajutam copilasul sa-l primeasca pe noul bebelus in familie”

0

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Psihopedagogie timpurie | Posted on 05-07-2013

Tags: ,

bebelusul in familieSalutare tuturor,
 
Mamica mea va invita cu drag la un atelier pentru parintii care asteapta un nou bebelus, dar si pentru cei ce se pregatesc sa devina parinti a doua oara sau pentru oricine este interesat de acest subiect.

Read the rest of this entry »

La biblioteca

2

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Fara categorie | Posted on 02-07-2013

Tags: , , ,

Photo0214Salutare tuturor!

In drumul nostru zilnic spre gradinita, trecem mereu pe langa una din sucursalele Bibliotecii Metropolitane.
http://www.bibliotecametropolitana.ro/
Drumul se face dimineata in graba mare, cu smiorcaielile de rigoare cand sunt obosita si as fi preferat sa dorm un pic sau sa ma joc sau relaxata si curioasa cand sunt odihnita si stiu ca ma asteapta ceva distractiv in acea zi.

Si uite asa, intr-o zi, trecand pe langa biblioteca, am observat ceva…si am intrebat-o pe mami: Read the rest of this entry »

O poveste ce a nascut o intrebare: ce a devenit pana la urma?

0

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Carti | Posted on 16-03-2013

Tags: , , ,

0PovesteaunchiuluiShelbydespreLafcadioleulcarenus-alasatpagubas1-picAm primit de curand o carte simpla, cu coperti albe si cateva desene in creion sumare, ce seamana a caricaturi. Mami si tati erau asa incantati de ea, mi-o fluturau pe la ochi doar, doar o voi lua sa o rasfoiesc.
Am intrebat, privind-o fugar: “e de colorat?”

Read the rest of this entry »

Doua tablouri – activitati artistice cu tati

0

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Arta, Muzica si Miscare | Posted on 26-02-2013

Tags: , ,

DSC00149Hei, salutare tuturor!

Ei da…am hotarat sa va dezvalui un mic secret acum. Mie imi place sa desenez, sa colorez si sa pictez. Se pare ca am niste abilitati artistice, insa trebuie sa recunosc ca in spatele poftei mele de desenat stau pasiunile parintilor mei. Read the rest of this entry »

Mami, cum am crescut eu in burtica? si ce este cordonul de “obilic” ?

2

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Psihopedagogie timpurie | Posted on 26-01-2013

Tags: , ,

beleducHei, salut!
Astazi a fost o zi plina, plina ochi. Dimineata fastrack, la pranz masa in familie, apoi o gramada de somnic…Cine zice ca e zi de stat in pat, se insala..eu am muncit astazi.
De catva timp, mai bine de 1 luna de zile, ma tot interesa relatia dintre mine si lume…cum am aparut eu pe lume? Bineinteles ca nu asa intrebam si nu dintr-o data mi-a venit.
Mami imi povestea cum am stat eu in burtica ei 9 luni de zile si cat de fericita era cand eu ma miscam prin burtica.

Read the rest of this entry »

Oare cum invata o fetita de trei ani? Sfaturi pentru copilasi si parinti studiosi

2

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Activitati de Viata Practica, Psihopedagogie timpurie | Posted on 05-01-2013

Tags: ,

craciunsenzorial-126Salutare tuturor si La multi ani!

Atat de mult ma bucur ca iata, in sfarsit, lucrurile revin pe fagasul lor normal…ma pot juca in liniste, pot iesi afara la leagane si sa astept linsitita o noua runda de gradi.
Pentru mine, sarbatorile au fost putin obositoare, mereu se ivea cate o vizita de facut sau venea cate un prieten pe la noi, plus drumul la strabunica si inapoi…cadourile pe care le primeam sau le daruiam. Chiar ieri au sosit ultimele cadouri de la matusa mea si de la verisorul meu drag.
Iar oboseala s-a transformat de Craciun intr-o raceala suparacioasa iar de anul nou in somn…am dormit o gramada si am tot dormit…

Iata insa ca a venit timpul sa ne reluam si activitatile noastre frumoase.. Read the rest of this entry »

De ce nu mai stiu sa ma joc, cand ma uit la TV?

0

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Uncategorized | Posted on 27-08-2012

Tags:

Dupa vacanta, ma bucur mult sa fiu iarasi acasa, sa-mi revad prietenii, sa-mi reiau programul zilnic.
Si pentru ca m-am facut mare, am descoperit ca reactionez diferit in doua situatii diferite:

1. Haideti sa va povestesc ce se intampla cand sunt acasa, intr-o zi obisnuita, cand reusesc sa o conving pe mami sa-mi puna cateva episoade de pe CD cu Mickey Mouse.

Dupa doar o jumatate de ora de desene animate, eu uit sa ma joc, uit sa mai rasfoiesc colectia mea imensa de carti, nu vreau sa ies sa ma mai joc cu fetitele in parc si parca singurul lucru din univers care mai conteaza este ecranul de TV.

Lucrurile nu se opresc aici…dupa multe incercari, mami reuseste sa ma scoata afara. Insa atunci cand o fetita ma intreaba daca vreau sa fim prietene, primul raspuns este NU. Apoi imi doresc sa fi fost DA.

Cateodata nu mai vreau sa vorbesc cu mami, iar  singurul mod in care mai reusesc sa ma exprim, dupa doar o jumatate de ora de desene animate sunt strigatele, tipetele si implorarile.
Acestea sunt o parte din efectele nocive, pe termen scurt ale expunerii la televizor, chiar daca e vorba de Clubul lui Mickey Mouse, Sesame Street sau alta emisiune educativa. Din pacate toti copiii le au.

2. Si iarasi sa va povestesc cum este atunci cand ies afara in loc sa ma uit la desene, cum nu ma mai satur de saritul la saltea, de leagane, de imprumutat biciclete, triciclete, trotinete, carucioare si papusele, masinute si lopetele.

De ce atunci cand sunt in compania copiilor in aer liber sau cand plecam la plimbare, eu nu ma mai satur sa descopar, sa caut si sa pun intrebari.

De ce imi place la nebunie sa merg la prietenul meu, Luca, sa rascolim impreuna prin jucarii si sa ne minunam impreuna de ce roata a cazut de la masinuta si de ce paraie ciudat vreun mecanism nestiut al trenuletelor dezmembrate.

De ce imi place sa vorbesc mult cu mami si cu Maia si sa povestesc tot ce mi-a placut si nu mi-a placut, dupa ce vin de afara.

Vreti sa stiti de ce? desi cred ca banuiti deja…

Pentru ca TELEVIZORUL distruge potentialul creativ-lingvistic-comportamental al oricarui copil de pana la 8 ani, indiferent de tipul de emisiune urmarit, de postul urmarit sau de mesajul transmis.

Televizorul induce dependenta psihologica, emotionala si fizica. Dependenta fizica nu se regaseste la acelasi nivel cu cea generata de jocurile video (extem de studiata de specialistii in jocuri video), cand suntem supusi unor revarsari de substante chimice menite sa ne faca sa ne simtim bine si sa tanjim dupa un joc, asa cum tanjim dupa ceva dulce, insa este la fel de daunatoare.

In ceea ce priveste dependenta psihica, situatia sta mult mai prost decat in cazul jocurilor video.

Televizorul induce o stare pasiva creierului, ajungand sa urmarim mii de informatii care ne bombardeaza mintea fara sa avem, noi copiii (sau adultii), vreun mecanism suficient de bine pregatit incat sa gestioneze aceste bagaje nedorite.


Mintea unui copil actioneaza ca un burete imbibat cu apa…cu cat mai multa informatie cu atat mai mult absoarbe.

Copilul sub doi ani nu are capacitatea fizica de a intelege, gestiona si prelucra informatiile, iar “consumul” de emisiuni si reclame televizate, in mod necontrolat, sub aceasta varsta va duce catre o lancezeala psihologica de-a lungul intregii vieti:

- va dezvolta foarte greu limbajul, cu intarzieri grave pana spre patru ani.
- va fi inactiv fizic, preferand sa fie pasiv, sa stea in carucior sau in casa.
- nu va sti sa comunice eficient cu cei de-o varsta, devenind timid sau poate agresiv,
- creativitatea sa va fi sub limitele mediei de varsta,
- nu va avea nicio inclinatie catre citit, mai ales catre citit lecturi suplimentare,
- nivelul intelectual va fi semnificativ mai scazut decat cei de-o varsta s.a.m.d

De ce oare credem atunci ca este utila expunerea lor la emisiuni educative, mai ales ca observam ca numara pana la cinci lejer, fredoneaza cantecele si fac gesturi tare haioase?

Din pacate, iar mami spune asta din toata inima, acesta este un tip de invatare pasiv. Cuvintele, literele, cantecelele nu au continut activ, adica: nu inseamna nimic, decat o insiruire de cuvinte alandala, cifre fara valoare matematica.

Cunostintele se dobandesc prin interactiune, adica printr-o invatare activa, cu persoane reale, prin comunicare directa.

Copiii invata sa vorbeasca cel mai bine printr-o discutie coerenta si interesanta cu adultul de langa el. Intrebarile copiilor de tipul “de ce” sunt printre cele mai pretioase de acest fel, pentru ca mintea lor este pregatita sa invete, sa inteleaga ce se intampla in jurul lor.
 

Parintii ar trebuie sa le demonstreze, trebuie chiar sa actioneze impreuna cu copiii, pentru ca acestia din urma sa experimenteze ce inseamna realitatea: cum un mar taiat in doua se transforma in doua jumatati egale, cum planta care se uda zilnic creste verde si frumoasa, cum orice lucru pe care il scapi, va cadea inevitabil pe jos…etc.
Cheia ar fi jocul, revenirea la copilarie. 5 minute zilnic de joc educational, interactiv de buna calitate cu copilul va face minuni in dezvoltarea sa cognitiva. Dar despre asta o sa povestesc intr-un articol viitor….

Si atunci cum sa facem atunci cand mami si tati vin obositi de la serviciu, vasele stau morman in chiuveta, ar fi nevoie si de un aspirator, sa gateasca cina si sa iasa si la o plimbare prin parculet? Oare cand mai au timp sa se aseze pe canapea sa povesteasca sau sa citeasca vreo povestioara?

O regula de aur este aceea de a veni pregatit sa stai cu copilul 15 minute (fara toaleta, infulecat in graba ceva etc.), sa povestiti impreuna, sa explicati, sa gasiti solutii, sa va gadilati, sa va jucati. Copilul va primi tot ce are nevoie de la parintii lui, iar parintii vor putea apoi sa-si vada de lucruri mai putin stresati.
Banuiesc ca pot exista exceptii, insa va spun din urma propriilor noastre experiente ca aceste exceptii trebuie facute doar dupa varsta de 2 ani si doar ocazional.

Ce inseamna TV ocazional? 

Inseamna ca un copil cu varsta de peste doi ani poate fi expus televizorului numai in anumite conditii:
- la anumite emisiuni controlate de catre parinti (emisiuni educative),
- eventual emisiuni inregistrate sau DVD -uri educative pentru a limita pe cat posibil accesul la reclame (acestea sunt cele mai daunatoare din toate punctele de vedere),
- nu mai mult de 2 ore pe zi (distribuite de-a lungul zilei in functie de necesitati, ore de difuzare etc.).
- foarte important de retinut este ca un film sau o emisiune ar fi bine sa fie urmarite de copii impreuna cu parintii, mai ales daca au scop educativ. In acest fel se poate porni o discutie despre diferite teme abordate in film.

Ar mai fi de povestit si de vorbit, insa mai las si pe alta data. Sper doar ca prietenii mei de oriunde sa descopere placerea rasfoirii cartilor, a modelajului in plastelina, a jocului cu lopatelele la nisip, a sotronului si a coloratului cu creta pe asfalt, a leaganelor si a cantecelelor de grup…

Voi cum va jucati cand iesiti afara? Dar cand stati in casa?

Surse:
Laura Markham
Laura Markham
Studii
kidshealth

pozele apartin: http://angelkissesmaternity.typepad.com/; http://filmzrus.blogspot.ro/2012/07/kids-tv.html

Cum invat eu sa ma port frumos cu prietenii mei si cum invata mami sa se poarte frumos cu mine!

0

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Uncategorized | Posted on 05-07-2012

Tags:

Cateodata, imi numar prietenii pe degetelele de la o mana…asa cum stiu eu (1, 3, 5, 7, 9, 10, 7). Alteori nu-mi ajung degetelele nici de la maini, nici de la picioare. Dar sunt si zile cand un singur degetel ma necajeste mult si povestesc tuturor cum s-a intamplat de am lovit-o pe una din prietenele mele si cum de m-a lovit ea pe mine (de fapt, ea m-a lovit un pic pentru ca e mica si nu-si da seama si vroia sa stea in locul meu, dar eu “am avut grija” sa-i ard apoi vreo doua palme).

Mami ridica o spranceana si spune …hmmm…

Haideti sa va fac un scurt rezumat al lucrurilor pe care le fac eu si mami spune “hmmmm”:


- Tip si tip tare sa ma auda toata lumea. Si stiti cand tip cel mai tare? Cand mami nu ma asculta cu adevarat.
- Ciupesc, dar ciupesc tare. Si stiti cand ciupesc mai mult? Cand mami nu ma asculta cu adevarat.
- Plesnesc si plesnesc repede, orice apuc (ureche, obraz, picior, copil, orice) Si stiti de ce? Cred ca stiti deja.
- Iar cand nu mai pot sa aplic nimic de sus, plang….off si plang din tot sufletelul meu.

Si stiti care e partea cea mai rea? Toate lucrurile astea se intampla si cand mami nu e langa mine si sunt cu Maia si cu prietenii mei in parc. Si nu va puteti inchipui cati copii fac exact ca mine de ma si intreb eu cateodata: “de ce-mi tot spune mami ca daca ma port frumos cu ceilalti si ceilalti se vor purta frumos cu mine?” cand in jurul meu toti se poarta la fel (vezi rezumatul de mai sus)?
Eu cred ca asta e problema: toti parintii, bunicii si alte persoane dragi ale acestor copii l-au luat pe NU in brate si-l tin atat de strans, incat atunci cand e gata sa cada, de frica, TIPA TARE!

Exista o doamna, dr Laura Markham, care asa frumos a spus intr-un articol pe care-l citea mama: “La floarea care nu creste, nu tipi, o uzi!”
Si ca sa vezi, mami se purta si ea cu mine, cateodata, cam asa cum spunea doamna in articol, insa ca oricarui parinte, cateodata ii mai scapa cate ceva. Si chestia asta se intampla fix atunci cand vine acasa si anunta ca e nervoasa, obosita, fara chef…etc.

Mami a invatat si crede asa:

1.* Crede cu tarie ca tu esti parintele POTRIVIT pentru copilul tau, iar el este copilul POTRIVIT pentru tine. Nu esti parintele perfect, dar nici cel mai rau parinte si nici el nu este copilul visat/ideal, dar nici cel mai rau copil!

2.* De regula, exista doua tipuri de comportamente ale copiilor: rebel si supus. Si ce crezi? Si parintii sunt ori rebeli ori supusi.
Ori nu fac nimic din ce ar vrea copilul, ori ii fac toate pofetele, doar, doar s-o potoli.
Important nu este ca parintii sa fie undeva la mijloc, ci sa constientizeze pe ce pozitie se afla atunci cand comunica cu copiii lor.

3. Asa ca vine partea cu  – raspunde nevoilor reale ale copilului tau si nu nevoilor pe care crezi tu ca le are! Daca el vrea sa manance 5 inghetate si doua pungi de chipsuri, crezi ca e ok? Mami spune ca nu! Copilul nu va avea limite certe si se vor acumula si mai multe frustrari.

4. Orice copil are nevoie de sustinere din partea celui drag. Chiar daca el a tipat/lovit/muscat sau s-a comportat intr-un fel care nu corespunde asteptarilor tale de parinte, nu-l abuza verbal, fizic, emotional! Fii alaturi de el, asculta-l cu toata inima, identifica-i emotia si arata-i ca e normal sa simta asa. Atrage-i atentia, insa pe un ton neutru, nu acuzator, ca acela nu este un comportament dezirabil. Imbratiseaza-l, apara-l, vorbeste-i calm si spune-i ca-l iubesti si ca esti alaturi de el.
O sa vezi cat de multe schimba asta in timp!

5. Ai grija de tine, iubeste-te, acorda-ti timp pentru a-ti rezolva problemele! Nu face din copilul tau sertarul cu sosete, in schimb apreciaza-te si-l vei iubi si aprecia si pe copilul tau. Nu el este de vina pentru tot ce ti se intampla!
Apeleza la ajutor atunci cand simti ca nu mai poti: o bunica, sotul, o prietena, psihologul.

6. Adopta ideea ca si tu te poti schimba sau iti poti schimba propriile comportamente, atitudini, convingeri! Fii flexibil(a)! Copilul tau te poate invata foarte multe lucruri daca il asculti cu atentie, daca-l urmaresti din inima.

7. Si pentru ca 7 e numar magic, atunci implineste-i nevoile de baza ale copilasului: odihna, mancare sanatoasa, timp pentru joaca, timp pentru activitati educationale si nu in ultimul rand, multa dragoste, imbratisari, cuvinte dulci. Arata-i ce-ti place la el, care sunt comportamentele dezirabile pe care sa le adopte si cum sa faca asta, apreciaza-i efortul cand invata, lauda-i comportamentele dezirabile, reusitele!

Lista poate fi lunga, insa eu si mami in fiecare zi apelam la cel putin 5 puncte si tot mai avem de invatat, amandoua, pentru ca amandoua crestem si invatam in acelasi timp.

La voi cum e lista si cat reusiti sa atingeti din punctele propuse?

* lectii de baza invatate la seminarul ISTT.

Copiii trebuie sa manance tot! Oare?

0

Posted by Copilaria Sofiei | Posted in Uncategorized | Posted on 27-06-2012

Tags:

Am o problema cateodata: nu-mi place mancarea pe care mi-o da mami, tati sau Maia (bunica mea). Iar cateodata, nu mi-e foame, pur si simplu sau am chef sa mananc altceva.
Intr-o zi mami a gatit mazare (chiar eu am ajutat-o sa gaseasca bobitele in casuta lor de pastaie), morcovi cu sos bun, dulce, cartof dulce si alte legume super dragute si colorate. Si mi-a zis: “legumele sunt foarte bune, te ajuta sa cresti mare si frumoasa”. Ufff…dac-ar fi stiut ea ca tocmai in ziua aia eu nu aveam nici un gand sa mananc ceva la pranz.
Bineinteles ca atunci a aparut discutia: “mananca-ti legumele!”, “dar mami ti-a pregatit asa frumos legumele”, “ia uite cate ai pe farfurie, macar morcovii sau bobitele de mazare…tie-ti placea mazarea!”, “mami, te doare burtica? ti-e bine? ia deschide gatul sa nu fie rosu-n gat!”
Nimic si pace. Am luat un biscuite si-am plecat victorioasa-n casa.

Ma tot intrebam care e chestia cu mancatul tot din farfurie? Daca mie nu mi-e foame, de ce sa mananc tot?
Ca doar am mancat un biscuite in parc de la bunica prietenei mele, un sticks, jumatate de iaurtel si cateva caise. Unde sa mai incapa ciorbita si legumele colorate?

Un studiu de la Universitatea din Cornell spune ca in general, copiii fortati sa manance tot, se vor razbuna cand nu sunt acasa si vor manca mai multe snacksuri, sau mai multe dulciuri sau vor exagera la masa de dimineata cu cerealele dulci.
De fapt, ideea din spatele revoltei este ca parintele interfereaza cu dezvoltarea auto-controlului copilasului. Cand copiii nu au control asupra ceea ce mananca sau nu mananca ei pot reactiona dupa cum am spus: exagereaza cu mancatul alta data, cand nu e mami sau buni de fata.

Si mai rau este ca, noi, copiii prescolari ne formam acum obiceiurile alimentare care ne vor tine toata viata.

 O mamica canadiana casatorita cu un Francez si mutata in Franta (cam complicat, nu?) a scris o carte

despre obiceiurile alimentare ale francezilor si copiilor acestora. Si ce credeti ca a descoperit? Copiii francezi nu numai ca mananca tot din farfurie, dar le si place!!! Ei asta e culmea, sigur au fost fortati!

Dar pe masura ce mami citea articole si reguli din carte, fata ei se lumina…asa ca am luat si eu cartea sa vad despre ce este vorba.
Era tare frumoasa, cu desene minunate, tocmai bune de colorat. Asa ca mi-am luat creioanele si m-am apucat de treaba! :)

In carte erau cateva reguli de nutritie pentru copilasi, asa ca mine, bineinteles nu in ordinea de mai jos, dar cam pe-acolo:

0. Regula principala: nu fortati copiii sa manance, mai degraba sa le spuneti: “iti va place asta cand vei fi mare!”
Ei, asta e o regula buna, chiar foarte buna. Cel putin am scapat un timp de piureul de legume.

1. Regula numarul UNU: fara snacksuri intre mese!
Ooofff……cat de greu se realizeaza asta cand esti in parc cu bunicute si bone si mamici dragalase ce au toate, care mai de care, pungute cu biscuitei, placintele si covrigei.
Dar mami zice ca trebuie sa fie o regula sfanta!

2. Regula numarul DOI: nu tebuie sa mananci tot, dar trebuie sa gusti din toate!
Ei, asta parca mai merge. Ce bine ca nu trebuie sa termin tot din farfurie, desi nu ma incanta de fel morcovii aia moi si reci.

3. Regula numarul TREI: masa se ia in liniste si dureaza atata timp cat e nevoie, copiii nu trebuie grabiti!
Mie-mi place sa bag degetelele in paharul cu apa, apoi sa mut taiteii din supa in pahar si invers, iar tot procesul asta dureaza ceva…unde mai pui ca se murdareste apa si vreau un pahar cu apa curata.. ehehe

4. Regula numarul PATRU: pentru ca un copil sa primeasca un aliment nou, e nevoie de pana la sapte incercari. Noile alimente se servesc primele.
Deci, la fiecare doua mese, ma trezesc iarasi cu fasolea pastai…parca a inceput sa-mi placa bobitele…mai astept pentru pastaie.

5. Regula numarul CINCI: masa trebuie sa inceapa cu o salata sau cu legumele, urmand apoi felul principal.
Mi se pare ciudat ca tocmai cand mi-e foame, mami imi da salata (e buna, mai ales castravetele), dar eu vreau ciorbita calda cu galusti.

6. Regula numarul SASE: vorbiti mai putin despre sanatate si mai mult despre gustul mancarii. Mami trebuie sa spuna: “Gusta asta, este delicios!” decat “Manaca, e tare sanatos!”.

Regulile astea mie mi-au placut tare mult si abia astept sa le invete mami pe de rost, ca vad ca inca uita de unele!

Pofta buna, copii!

P.S. Pozele apartin http://karenlebillon.com.