DIANA GRIGORE • Atelierele Lui Emoțilă
- 4 mar.
- 1 min de citit

Sunt psiholog clinician, educator parental în metoda Cercul Siguranței, cu acreditare internațională, consilier psihologic și psihoterapeut de traumă — în formare.
Am experiență în lucrul cu copii și familii și sunt preocupată de dezvoltarea emoțională sănătoasă și de construirea unor relații bazate pe siguranță, empatie și respect.
În activitatea mea în cadrul grădiniței, creez contexte în care copiii pot învăța să își recunoască emoțiile, să le exprime adecvat și să dezvolte abilități de autoreglare și relaționare.
Lucrez într-un mod adaptat vârstei, folosind jocul, poveștile terapeutice și metode creativ-expresive, precum desenul, pictura, colajul, plastilina, instrumentele muzicale și dansul, dar și jocuri cu focus pe corp și activități interactive, pentru a facilita învățarea într-un mod natural și experiențial.
Prin atelierele pe care le susțin, îmi propun să sprijin copiii în înțelegerea emoțiilor de bază, exprimarea lor, gestionarea situațiilor dificile și dezvoltarea empatiei, contribuind la o dezvoltare și un climat mai armonios, atât în mediul educațional, cât și acasă.
Colaborez deschis cu părinții și cadrele didactice, oferind suport și ghidaj pentru a susține consecvent dezvoltarea socio-emoțională a copiilor.



